“Atâtea vise abandonate în camere de hotel. Fumul de ţigară nu e atât de inofensiv. Pare că se pierde prin aer, dar nu e chiar aşa, se agăţă disperat de buricele degetelor. Ceva s-a schimbat abrupt. Camerista a înfăşurat visele odată cu cearşafurile. I-am spus că nu le vreau schimbate. Visele, nu cearşafurile.

Nimic nu străluceşte la fel de la o zi la alta. Pământul se învârte şi tremură. Nimic nu stă în loc, totul e relativ, până şi visele îşi schimbă înfăţişarea. Se aburesc ca o fereastră de cabană iarnă, îşi pierd virilitatea, sclipirile lor de acoperiş lovit de soarele Atenei se împuţinează…

Viaţa merge înainte. Pe Hitler nu l-au înfrânt nici americanii, nici ruşii. L-a înfrânt viaţa. Cel ce vrea să ucidă îşi doreşte asta mai puţin decât cel care vrea să trăiască. Viaţa şi-a dorit mai mult victoria. Apoi a venit Stalin şi a omorât treizeci de milioane de ruşi. Copiii de azi visează la comunism. Caruselul istoriei se învârte demonic. Nicio generaţie nu priveşte o rotaţie completă.

Oamenii vor să vadă ca să creadă. Se dă lumină la kilogram. Dar, vă rog, priviţi. Priviţi la acest grup de oase aparţinând unor deţinuţi politici vinovaţi de prea multă cultură. Vai, vai, ce tragic. Aşa ceva nu se mai poate întâmpla acum. Noi am vrea tare mult să mai băgăm o fisă. Poate că nouă au să ne cânte altfel. Să mori tu! Ia încercă. N-au cum să vadă. Caruselul istoriei nu face o rotaţie completă. Camerista mi-a luat visele. Odată cu cearşafurile. Pe naiba. Muzica anilor şaizeci. Smokinguri. Femei frumoase şi inaccesibile.

Era o vreme când femeile erau inaccesibile. Ca un drum forestier interzis. Oare unde o duce? Un drum forestier până în inima femeii iubite. Inaccesibil. O femeie poate să te ţină în braţe toată viaţa fără să ştii că nu te iubeşte. Reformulez. O femeie te poate ţine în braţe toată viaţa şi-ţi dă să sugi iluzia că te iubeşte. Şi o sugi. Iluzia asta. O sugi ca pe tata lu’ maică-ta.

Şi când te gândeşti că alegerile nu ne aparţin. Vreau aia, aia şi aia. Vrei pe dracu’. Vrea ăla micu de cinci ani care n-avea ce trebuie. Ce trebuie? Nimic nu trebuie. Dumnezeu ştie ce trebuie. Şi Dumnezeu a zis: să se facă lumină!

Apoi omul care e făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, hop şi el. A vrut să se facă lumină. Şi a inventat becul. Omenirea asta prea a luat-o ad literam. Întunericul ăla îşi avea rostul lui. Dormeam mai mult iarnă, ne trezeam devreme vara. De când cu becul s-au dat multe peste cap. Peste care cap? Ăla care se împute primu’, ar zice un beţiv hâtru. Şi femeia aia e în stare să se uite o viaţă întreagă la tine şi să nu te iubească. Camerele de hotel ştiu asta mai bine ca noi. Multe femei au iubit cu adevărat de-abia în camerele de hotel. Au zâmbit acasă şi au iubit pe fugă în camerele de hotel. Nu, nu sunt obsedat de chestia asta, dar cred că minciuna e repartizată în mod egal. Minciună e peste tot. Mai e şi chestia asta cu iubirea.

Toţi vorbim despre iubire, da’ nimeni nu ştie exact cum arată. Pune o sută de oameni să-ţi definească iubirea şi vei avea o sută de definiţii. Noi nu cădem de acord asupra unei căni. O, iubirea. A fost o dată o gară în care nu venea niciun tren. Ce naiba a făcut camerista aia cu visele mele? Prea multe aparate de fotografiat. Prea multe fotografii. Aproape că viaţa nu mai are spaţii pentru sine”.