Supermarketurile vor fi obligate să doneze alimentele în curs de expirare în loc să le distrugă

Business
09.03.2016
Autor: Roxana Popa

Anul trecut au fost distruse 15 milioane de kilograme de alimente, iar în 2014 au fost distruse alte 12 milioane de kilograme, susțin inițiatorii unui nou proiect de lege.

Comercianții care nu reușesc să vândă alimentele a căror dată de valabilitate este aproape de expirare, vor fi obligați să le doneze, conform unei inițiative legislative avizată de deputații din Comisia de industrii și servicii, informează Profit.ro.

România ar putea deveni astfel a doua țară din Europa care interzice aruncarea sau distrugerea produselor alimentare nevândute. În februarie,Franța a devenit prima țară din lume care a interzis eliminarea alimentelor care se apropie de expirare.

Propunerea legislativă încearcă să diminueze risipa de alimente, mergând pe urmele inițiativelor de acest tip discutate în întreaga Uniune Europeană. De altfel, susținătorii proiectului adoptat de Franța plănuiesc să militeze pentru adoptarea unei legislații similare la nivelul UE.

Uniunea Europeană și-a asumat înjumătățirea risipei alimentare până în 2020, dar acest obiectiv este greu de atins. Potrivit celor mai recente date furnizate de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a ONU (FAO – Food and Agriculture Organization of the United Nation), peste o treime din alimentele produse la nivel mondial sunt irosite iar pierderile sunt de șase ori mai mari decât sumele alocate la nivel global în cazul ajutorului acordat pentru dezvoltare.

Risipa alimentară la nivelul UE atinge 89 de milioane de tone, cele mai mari pierderi (95 la sută) fiind înregistrate în procesele de producție din agricultură și în consumul final, iar pierderile economiei mondiale ajung la 750 de miliarde de dolari, potrivit green-report.ro și euractiv.com.

O succesiune de inițiative legislative

În noiembrie, Senatul a aprobat o propunere legislativă potrivit căreia niciun comerciant de alimente nu va avea voie să le arunce după expirare. Inițiatorul, senatorul Marian Vasiliev a renunțat însă la acest proiect în favoarea unui alt act normativ asemănător, elaborat împreună cu deputatul Florin Alexe, proiect care are în vedere tot diminuarea risipei alimentare, cu interdicția de a distruge alimentele în curs de expirare.

Noul document introduce prevederi mai detaliate privind donarea alimentelor în curs de expirare, scrie Profit.ro. Varianta de la Senat stabilea doar, ca principiu general, că retailerii cu o suprafață de peste 400 de metri pătrați, destinați vânzării produselor alimentare, trebuie să încheie un contract cu organizații umanitare sau pentru protecția animalelor cărora să le doneze alimentele apropiate de data expirării. Proiectul respectiv viza doar consumul uman sau pentru animale și nu se referea la alte utilizări ale alimentelor.

Acum, proiectul avizat de deputați stabilește că orice agent economic este obligat să ia măsuri pentru diminuarea risipei alimentare începând cu producția, procesarea, depozitarea, distribuția, comercializarea, inclusiv în industria hotelieră și a serviciilor alimentare. Practic, alimentele apropiate de data expirării, deci încă potrivite pentru consumul uman, nu vor mai putea fi distruse, ci vor fi obligatoriu donate către fundații și asociații umanitare, spitale, orfelinate, cămine de bătrâni sau alte astfel de structuri.

În cazul în care alimentele sunt improprii consumului uman, acestea vor fi livrate către asociații care adăpostesc animale, dacă nu le afecteze sănătatea. Dacă produsele alimentare nu sunt potrivite nici pentru consumul animalelor, atunci vor fi utilizate pentru compost în agricultură sau pentru obținerea biogazului.

Ce spun retailerii

Dezbaterea din cadrul Comisiei pentru industrii și servicii s-a concentrat pe activitatea marilor retaileri de alimente, aceștia fiind cei mai afectați de prevederile unui astfel de act normativ. Reprezentanții marilor lanțuri comerciale au obiectat față de introducerea unor amenzi de până la 10.000 lei pentru firmele care nu respectă obligația donării alimentelor în curs de expirare.

La propunerea acestora, în proiect a fost introdusă prevederea ca donația să fie efectuată după ce comerciantul a recurs și alte metode de vânzare a produselor aflate în curs de expirare, precum vânzarea accelerată prin reducerea prețului cu 50%.

Amenzile propuse pentru nerespectarea regulii privind donarea alimentelor sunt cuprinse între 1.000 de lei-3.000 de lei pentru microîntreprinderi, între 3.000 de lei-6.000 de lei pentru întreprinderi mici și mijlocii și între 6.000 de lei-10.000 de lei pentru marii retaileri.

Reprezentanții marilor comercianți au punctat că preferă să doneze alimentele, deoarece procedurile de distrugere impun costuri suplimentare, dar au admis că, adesea, lipsa managementului de calitate la nivelul unei unități comerciale conduce la distrugerea unor cantități mari de alimente.

Senatorul Marian Vasiliev, prezent la discuțiile din Comisie, a declarat pentru Profit.ro că inițiativa are drept scop obligarea comercianților să doneze astfel de alimente, în condițiile în care, anual, în România sunt distruse cantități foarte mari de alimente. Potrivit datelor prezentate de parlamentari, anul trecut au fost distruse 15 milioane de kilograme de alimente, iar în 2014 au fost distruse alte 12 milioane de kilograme.

Unde sunt pierderile mai mari

Totuși, din totalul de mâncare irosită doar 5% este risipită în sistemul de retail. Acest lucru este foarte important de știut deoarece magazinele și supermarketurile sunt deseori învinovățite că irosesc alimentele. Însă majoritatea pierderilor au loc la producători și consumatori, susține Christian Verschueren, director general la Eurocommerce, citat de green-report.ro.

Potrivit unui studiu al FAO, risipa și deșeurile alimentare cauzează aproximativ 3,3 gigatone de emisii de gaze cu efect de seră la nivel mondial.

Articole similare:

Top