Secretele crizei din Qatar

Analisti / Jurnalisti Politici
12.07.2017
Autor: Roxana Popa

Situatia exploziva din jurul micului emirat este legata de nerespectarea de catre Doha a doua acorduri secrete, semnate in 2013 si 2014.

Prin aceste acorduri – translation.of.agreementsupdated , Qatarul s-a angajat sa nu acorde nici un sprijin opozitiei si ”grupurilor ostile” in Arabia Saudita si in Emirate. Existenta acestor documente era cunoscuta, nu si continutul lor, dezvaluit de CNN. Respectarea acestor acorduri este una din cele sase conditii pentru ameliorarea relatiilor Qatarului cu vecinii sai, puse saptamana trecuta de tarile din Golf. Asa cum se stie, Arabia Saudita, EAU, Bahrain, Egipt si Yemen au rupt relatiile diplomatice cu Doha, acuzand emiratul ca sustine terorismul. Dar ce contin acordurile?

Fratii Musulmani

Primul, manuscris, este datat 23 noiembrie 2013 si semnat de regele Arabiei Saudite, emirul Qatarului si emirul Kuweitului. Semnatarii sa angajeaza sa evite orice ingerinta in afacerile interne ale altor tari din Golf, in special impiedicarea sustinerii financiare sau politice a gruparilor ”deviante”, altfel spus gruparilor militante antiguvernamentale. Acest acord, denumit acordul de la Riyad, face referire in special la absenta sustinerii Fratilor Musulmani-tarile din Golf au acuzat repetat Qatarul ca sustine aceasta grupare. Fratii Musulmani, confrerie creata in 1928 in Egipt, promoveaza o ideologie de curerire supranationalista, fondata pe Coran, din care provin majoritatea gruparilor jihadiste sau teroriste contemporane. Pentru a justifica boicotul impus luna trecuta Qatarului, adversarii emiratului l-au acuzat de sustinerea financiara a Hizbollah si mai multor grupari teroriste. Acordul mai stipuleaza si ca nu trebuie sprijinite mass-media ”antagoniste”, cu referinta la Al-Jazeera, finantata de Qatar. Tarile din Golf acuza postul ca ofera o tribuna opozantilor din regiune, inclusiv cei din Egipt si Bahrein, sustinand ”primaverile arabe” din Siria, Libia, Tunisia si Egipt cu un ton liber care a ulcerat monarhiile din Golf.

Asigurarea stabilitatii Egiptului

Cel de-al doilea acord, marcat ”top secret”, este datat 16 noiembrie 2014 si este semnat, in plus, de regele Bahreinului, printul mostenitor din Abu Dhabi si de primul ministru al Emiratelor Arabe Unite. Semnatarii se angajeaza explicit sa sustina stabilitatea in Egipt, inclusiv impiedicand ca Al-Jazeera sa fie utilizat de catre grupuri sau persoane care se opun guvernului egiptean. CNN dezvaluie ca, dupa semnarea acestui acord, Al-Jazeera a inchis o statie dedicata acoperiri mediatice a Egiptului (Al-Jazeera Mubashir Misr). Cheikh Saif Bin Ahmed Al-Thani, directorul de comunicare al guvernului din Qatar, a declarat ca intentia celor doua acorduri era asigurarea ca ”natiunile suverane pot coopera intr-un cadrul clar”, dar ca ”cererile lor, cum ar fi inchiderea Al-Jazeera , nu se regaseste in aceste acorduri.

”Esti mincinos ca tatal tau”

Al doilea acord interzice si tuturor membrilor Consiliului de cooperare din Golf (care include Arabia Saudita, Qatarul, EAU, Kuweit, Bahrein, Oman) sa-i sustina pe Fratii Musulmani si orice grupare ce reprezinta ”o amenintare la securitatea si stabilitatea tarilor consiliului”. Qatarul insa nu a taiat legaturile cu Fratii Musulmani pentru ca il gazduieste inca pe Yussef Qaradawi, predicator egiptean condamnat la moarte in contumacie de Cairo in 2015 si acuzat ca sustine terorismul de Arabia Saudita. Qaradawi face la Al-Jazeera o emisiune saptamanala urmarita de 60 de milioane de telespectatori. Recent, Qatarul a afirmat ca nu a sustinuit ”niciodata Fratii Musulmani”. Vecinii emiratului i-au cerut, luna trecuta, sa rupa relatiile cu 12 organizatii si 59 de persoane acuzate ca ”destabilizeaza” regiunea”. Ultimele cuvinte ale regelui Abdullah al Arabiei Saudite, decedat in 2015, pe care i le-a adresat emirului Qatarului, seicul Tamim bin Hamad Al Thani au fost: ”Esti un mincinos, la fel ca tatal tau”.

Articole similare:

Top

Fii la curent cu cele mai interesante ştiri din blogosfera românească.

Urmărește revistablogurilor.ro pe Facebook

×