Parlamentul României a adoptat astăzi, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului, o declaraţie referitoare la Legea Educaţiei din Ucraina, prin care a luat act de limitarea accesului la educaţie pentru etnicii români din Ucraina, adresând în acelaşi timp un apel pentru soluţionarea cu bună-credinţă a acestei situaţii.

Politicieni
20.09.2017
Autor: Revista Blogurilor

 

În calitate de deputat care a susţinut mereu parcursul european al statelor aflate în vecinătatea UE, cu precădere a celor incluse în Parteneriatul Estic, reiterez sprijinul pentru continuarea parcursului european al Ucrainei, atrăgând, însă, atenţia asupra faptului că este necesară respectarea tuturor criteriilor şi a valorilor fundamentale europene. 
 
La fel ca orice stat membru al Uniunii Europene, Ucraina trebuie să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, în spiritul valorilor europene şi democratice la care poporul … citeste mai mult

Vezi sursa

Articole similare:

Top