Onorariu-record în Antenă! Ștefan Bănică junior jurizează «X Factor»-ul pe 200.000 €

Arta si Cultura
12.07.2015
Autor: Roxana Popa

Are şarm, prestanţă şi talent de orator, calităţi pe care nu le găseşti chiar pe toate drumurile. Un motiv în plus să-şi negocieze la sânge orice contract.

Doar unul e Ştefan Bănică, al cărui nume garantează şi audienţa. Astfel că este de înţeles cum a reuşit artistul să devină vedeta cel mai bine plătită a trustului Intact, asta după ce s-a bucurat de acest statut şi la postul concurent, PRO TV, unde primea în jur de 100.000 de euro pe sezon pentru prestaţia sa la “Dansez pentru tine”.

Potrivit unor surse din Antena 1, valoarea contractului semnat de Bănică pentru două sezoane de “X Factor” ar ajunge în jurul sumei record de 200.000 de euro.

Asta, în timp ce colegii săi, Delia şi Horia Brenciu, şi ei foarte cunoscuţi şi apreciaţi în showbizul autohton, ar încasa doar câte 50.000 de euro pe sezon.

Deci împreună cât Juniorul. Mai mult decât ei, dar mai puţin decât Bănică, ar fi câştigat Dan Bittman, fost jurat al show-ului, – 70.000 de euro pe sezon, în timp ce Cheloo s-ar fi mulţumit şi el tot cu 50.000 de euro…. citeste mai mult

Vezi sursa

Articole similare:

Top