OFICIAL YouTube se transformă în rețea de socializare și va concura Facebook și Twitter

Interesant!
30.08.2016
Autor: Cristi Teodorescu

YouTube ar putea primi noi funcţii de socializare înainte de finalul acestui an. Popularul serviciu de video sharing pare să pregătească implementarea unui nou tab social numit „Backstage”, unde creatorii de conţinut vor putea publica şi alte tipuri de materiale multimedia sau mesaje, asemeni reţelelor de socializare Twitter şi Facebook. Acesta este doar încă un pas către adăugarea de cât mai multe funcţii similare cu alte servicii, care au început să apară după separarea Google+ de YouTube.

Citește și: Halep face ravagii la US Open: Victorie categorică în primul tur

Informaţiile neoficiale disponibile în acesat moment sugerează că Backstage va adăuga un flux invers-cronologic pe canalul fiecărui creator de conţinut. Aici, fiecare „YouTuber” va putea publica fotografii, GIF-uri, sondaje de opinie sau chiar clipuri mai scurte, pe care nu le publică pe canalul propriu. Utilizatorii vor putea de asemenea să reacţioneze la aceste articole folosind materiale multimedia, iar materialele nu vor fi ordonate în funcţie de algoritmi, asemeni altor reţele de socializare.

Citește și: Schimbări mari la MasterChef. Cine sunt noii jurați

Funcţia Backstage urmeză să fie activată pentru o serie de conturi de YouTube cu influenţă mare, urmând ca în timp să fie disponibilă tuturor celor care deţin un canal pe serviciul de video sharing. Până atunci însă, aplicaţia YouTube pentru mobile va primi un update care schimbă puţin pagina pe care vizionăm clipuri.

O parte dintre utilizatorii YouTube au primit deja un update care repoziţionează o serie de butoane, pentru a asigura o experienţă de utilizare mai plăcută. Butoanele Like, Dislike, share, Save şi Add to sunt acum disponibile prin apăsarea săgeţii de lângă titlu, iar descrierea clipului apare sub acestea, în locul listei de clipuri recomandate.

Citește și: Un celebru rapper ucis acum 20 de ani ar fi…în viaţă: Imaginea care răstoarnă situaţia / VIDEO

Cei care folosesc YouTube pe iOS sau Android vor primi această actualizare automat, fără a instala nimic din Play Store. Schimbarea se face direct pe server în valuri, deci nu toţi utilizatorii vor primi noua interfaţă simultan.

Citește și: Doliu în medicină: Unul dintre cei mai importanți medici din România a murit
sursa: www.go4it.ro 

Articole similare:

Top