O versiune modernă a filmului „La Dolce Vita”, în pregătire

Arta si Cultura
10.07.2015
Autor: Alexandru Toma

Un remake al filmului clasic „La Dolce Vita”, de Federico Fellini, este în pregătire şi va prezenta o versiune modernă a peliculei care i-a avut ca protagonişti pe actorii Marcello Mastroianni şi Anita Ekberg, potrivit contactmusic.com.

Producătorii Andrea Iervolino şi Monika Bacardi, reprezentanţi ai companiei AMBI Group, deţin drepturile de autor ale poveştii care în urmă cu 55 de ani i-a avut ca protagonişti pe Marcello Mastroianni şi Anita Ekberg.

„Producătorii au o viziune frumoasă a unui film modern şi, ţinând seama de moştenirea lor italiană şi marea apreciere şi înţelegere a muncii unchiului meu, nu cred că ar fi fost o echipă mai bună pentru acest proiect”, a declarat Francesca Fellini, nepoata celui care a realizat şi filmele „La strada” (1954) şi „Nopţile Cabiriei” (1957).

„Viziunea noastră este a unei poveşti contemporane la fel de comercială, plină de simboluri şi merituoasă precum originalul”, a adăugat producătorul Andrea Iervolino.

Producţia „La Dolce Vita” (1960), de Federico Fellini, a câştigat numeroase distincţii, între care şi premiul Oscar pentru cele mai bune costume, acordat lui Piero Gherardi, dar şi Palme D’Or la Festivalul de Film de la Cannes.

Grupul AMBI Pictures susţine financiar producţii internaţionale cu buget mediu sau mare din ţări membre ale Uniunii Europene şi din Statele Unite ale Americii. Compania s-a implicat recent şi în producţia de filme de animaţie, două titluri aflându-se deja în post-producţie: „Artic Justice – Thunder Squad” şi „East End”.

Federico Fellini (1920 – 1993), poreclit FeFe şi Il Maestro, este considerat cel mai talentat cineast italian şi unul dintre cei mai biografici cineaşti. Actorii săi preferaţi, cu care a lucrat deseori, au fost Giulietta Masina (1921 – 1994, care i-a fost şi soţie din 1943) şi Marcello Mastroianni (1924 – 1996). A regizat 54 de filme, primind 64 de premii şi numeroase nominalizări…. citeste mai mult

Vezi sursa

Articole similare:

Top