nu-mi trebuia adăpost
Încă nu ploua
dar tot am priponit timpul
(că mă grăbea îmbătrânirea de pe o zi pe alta
când minutul adună ore când uiți să clipești),
nu întâmplător am priponit timpul,
sub un tei înflorit
până a început să toarne
din ceainicul cerului
în ceașca frunzelor,
potopul
picurându-mă cu ceai.
Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul nu-mi trebuia adăpost. Vezi sursa