Mișcare de ultim moment a fostului Principe Nicolae față de bunicul său grav bolnav

Interesant!
07.03.2016
Autor: Roxana Popa

Zilele trecute, Biroul de Presa al Majestății Sale, Regele Mihai, a anunțat printr-un comunicat că regele a fost diagnosticat cu leucemie și că are deja metastaze. Mai mult, el a predat tronul urmașei sale, Principeta Margareta, care se ocupă deja de atribuțiile pe care le avea tatăl său. Vestea a picat ca un trăsnet pentru români, dar mai ales pentru reprezentanții altor case regale din Europa, care nu aveau nici o bănuială că Regele Mihai are probleme de sănătate. În acest moment, el se află într-o clinică privată din Elveția și este extrem de săbit, relatează cancan.

Principele Nicolae a mers să își vadă bunicul grav bolnav

Principele Nicolae a mers să își vadă bunicul grav bolnav

Nu mai poate merge singur și este în permanență supravegheat de o asistentă medicală, mai ales că respiră prin intermediul unei măști de oxigen.Mai mult, pentru ca are o vârstă înaintată, fostului suveran nu i se pot administra citostatice, pentru că are o vârstă înainte, iar șansele ca el să reziste sunt foarte mici.

A mers să-și vadă bunicul!

Acesta este și motivul pentru care medicii nu cred ca Regele Mihai va putea să reziste mai mult de o săptămână. Extrem de afectat de starea Alteței Sale este și nepotul acestuia, Prințul Nicolae, fiul Principesei Margareta, care, desi știa că bunicul său este bolnav, nu se aștepta ca starea acestuia să fie atât de grave. Imediat ce a aflat, Principele Nicolae s-a urcat în avion și a mers în Elveția, pentru a-l vizita pe Regele Mihai.

Medicii cred că Regele Mihai mai are puțin timp de trăit

Astfel, chemarea sângelui a fost mult mai puternică decât cea a supărării. În urmă cu câteva luni, lui Nicolae i-a fost retras titlul de “Principe al României”, însă, în aceste momente grele, nimic nu mai contează pentru tânărul de 30 de ani:” Acum e la bunicul lui. În ciuda faptului că ei au mai avut diferențe și puncta diferite de vedere, Nicolae și bunicul lui se iubesc enorm. El va rămâne până joi în Elveția. Luni vor merge și Principesele Margareta și Elena la tatal lor. Tot luni va avea loc și o mică ceremonie religioasă în salonul în care se află Regele Mihai”, ne-au mărturisit surse din interiorul Casei Regale.

Articole similare:

Top