Iată cât sânge se află în corpul uman

Healthy Living
21.02.2016
Autor: Cristi Teodorescu

Volumul de sânge din corpul uman poate varia în funcţie de vârstă, stare de sănătate sau genul persoanei respective, însă, în medie, un adult sănătos are aproximativ cinci litri de sânge în corp.

Corpul uman este fascinant. Fiecare sistem lucrează în colaborare cu altele, în mod precis şi eficient. Toate sunt la fel de importante pentru funcţionarea corpului în mod sănătos. Sângele este una dintre componentele vitale ale sistemului circulator, care include şi inima şi vasele de sânge.

Citește și: O celebră jurnalistă din România a încetat din viață la numai 36 de ani

Ştiaţi că aproximativ 7-8% din greutatea corpului uman este reprezentată de sânge? Un adult sănătos cu o greutate de 60 de kilograme are aproximativ 4,2-4,8 litri de sânge. În afară de greutate, alţi factori care determină cantitatea de sânge din corpul uman sunt vârsta, genul şi starea de sănătate.

De obicei, femeile au mai puţin sânge decât bărbaţii, iar adulţii au mai mult sânge decât copiii. În comparaţie cu oamenii care locuiesc la altitudini joase, cei de la altitudini mai mari au mai mult sânge în corp, aceştia din urmă având aproximativ 1,8 litri de sânge în plus.

Citește și: ANAF dă lovitura finală Antena 3: Nu mai e cale de întoarcere

Un test al volumului sanguin este efectuat pentru a determina cantitatea totală de sânge din organism, precum şi volumul de globule roşii şi plasmă. Există diferite metode de calcul al volumului sanguin. Cele mai multe dintre aceste teste se bazează pe principiul diluării şi utilizează substanţe marcatoare precum coloranţi sau crom radioactiv. Substanţa este injectată în sânge şi gradul de diluţie este notat pentru a calcula volumul de sânge.

De ce este utilă evaluarea volumului de sânge?

Există numeroase afecţiuni care cauzează anomalii ale volumului de sânge. Testul este util în evaluarea stării oamenilor care suferă de hipertensiune, insuficienţă cardiacă congestivă, sincopă, şoc septic, insuficienţă renală şi altele. Testul este, de asemenea, utilizat pentru a detecta boli cum ar fi policitemia (nivel mare de globule roşii), anemie (nivel scăzut de globule roşii) şi hipovolemie (volum mic de sânge). Deşi este foarte rar, testul poate declanşa uneori reacţii alergice severe.

Citește și: Șeful Trustului Intact a plecat de la discuțiile cu ANAF: Cum a reușit să provoace iar revoltă

De cât sânge ai nevoie pentru a supravieţui?

O pierdere de sânge de până la 15% din volumul total poate fi tolerată de către un adult sănătos, fără semne şi simptome grave. Cu toate acestea, pierderea de sânge care depăşeşte această limită poate determina simptome grave şi complicaţii. Un om poate pierde un maxim de 30 până la 40% din sânge fără a muri, cu condiţia ca acesta să primească tratament imediat.

Citește și: INCIDENT la mitingul Antena 3: A fost nevoie de intervenția Jandarmeriei / VIDEO + FOTO
sursa: gandul.info

Articole similare:

Top