De ce a pierdut familia prezidentiala casa din centrul Sibiului

Politica
25.03.2017
Autor: Roxana Popa

Curtea de Apel Pitești a publicat vineri motivarea deciziei prin care soții Iohannis și-au pierdut calitatea de proprietari ai casei din centrul Sibiului. Motivarea deciziei cuprinde 18 pagini. Anunțul a fost făcut de moderatoarea Antena 3, Ana Maria Roman, în emisiunea „Esențial”.

Liviu Dragnea, mesaj DUR: ‘Testul suprem se va da când Kovesi nu va mai fi în funcție’

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, au pierdut definitiv casa din centrul municipiului Sibiu, după ce Curtea de Apel Piteşti le-a respins irevocabil contestaţia în anulare la decizia Curţii de Apel Braşov.

Instanța a decis că actele de moștenitor ale fostului proprietar nu sunt valide, iar, după 16 ani de procese, casa a revenit în posesia statului.

MOTIVAREA CURȚII DE APEL PITEȘTI (pdf)

content-image

În motivarea publicată vineri sunt prezentate toate cele opt motive de contestaţie invocate de avocatul familiei Iohannis, instanţa apreciind, în urma analizării lor, că nu sunt întrunite condiţiile pentru a putea fi admisă contestaţia în anulare.

„Prin prezenta contestaţie în anulare, contestatorii au înţeles să atace decizia pronunţată în cadrul recursului, motivat de faptul că au existat mai multe erori materiale ale instanţei de recurs în soluţionarea acestei din urmă căi de atac, precum şi pentru că instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de recurs. (…) Nu pot fi reţinute susţinerile contestatorilor legate de admisibilitatea contestaţiei în anulare şi de extinderea interpretării noţiunii de ‘greşeală materială’ din perspectiva dispoziţiilor art. 6 din CEDO, jurisprudenţa instanţei europene fiind în sens contrar, respectiv al păstrării securităţii raporturilor juridice şi sancţionării anulării hotărârilor definitive şi irevocabile, pentru unicul motiv că ar exista un punct de vedere diferit asupra aprecierii faptelor de cel al instanţelor precedente, fără niciun element de dovadă suplimentară care să poată justifica această diferenţă de apreciere”, se arată în motivare.

Judecătorii au mai arătat că, în cazul căii de atac extraordinare a contestaţiei în anulare, nu se reia judecata asupra raţionamentului instanţei de recurs.

„Contestaţia în anulare este o cale de atac prin intermediul căreia se pot ‘repara’ numai greşeli de fapt, involuntare”, se precizează în motivare.

Curtea de Apel Piteşti a respins, pe 22 februarie, contestaţia în anulare formulată de familia preşedintelui Klaus Iohannis în procesul privind casa din Sibiu pierdută în instanţă.

„Ia act de renunţarea la cererea de intervenţie. Respinge contestaţia în anulare. Obligă contestatorii la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.700 lei către intimata Antonescu Elisabeta şi 1.700 lei către intimaţii Oargă Ioan, Oargă Ioan Adrian, Oargă Steluţa Ancuţa”, se arată în încheierea de şedinţă publicată pe portalul instanţelor de judecată din Argeş.

Conform aceleiaşi surse, hotărârea Curţii de Apel Piteşti este irevocabilă.

Judecarea contestaţiei în anulare s-a încheiat pe 15 februarie, instanţa amânând atunci pronunţarea cu o săptămână.

Contestaţia în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei instanţei din noiembrie 2015, prin care cei doi soţi au pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului, s-a judecat la Curtea de Apel Piteşti conform deciziei din 6 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Instanţa supremă a admis atunci o cerere depusă de familia Iohannis, prin care s-a solicitat strămutarea procesului de la Curtea de Apel Braşov la o altă curte de apel din ţară, decizia fiind definitivă.

Potrivit presei locale, Klaus Iohannis a reclamat în cererea de strămutare faptul că judecătorii din Braşov nu îndeplinesc condiţia de independenţă şi imparţialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor, în cei 10 ani cât a durat procesul. În urma articolelor apărute în presă, Carmen şi Klaus Iohannis susţineau că pe plan local s-a creat un curent nefavorabil lor, aspect de natură a afecta, cel puţin la nivel de aparenţă, imparţialitatea judecătorilor.

Carmen şi Klaus Iohannis au depus o contestaţie în anulare, după ce au pierdut definitiv la Curtea de Apel Braşov un proces privind imobilul din centrul Sibiului.

Pe 16 noiembrie 2015, preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulţumit de sentinţa judecătorească prin care a pierdut casa în Sibiu, punctând că împreună cu avocaţii săi caută cele mai bune căi de a o contesta.

La data de 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Braşov a respins un recurs declarat de Klaus şi Carmen Iohannis şi a menţinut decizia Tribunalului Braşov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu. Imobilul în cauză a făcut parte din averea soţilor Maria şi Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora, averea a trecut în anii ’70 în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat, fără a avea copii.

Casa de pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, nr. 29, a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriaşi. În anul 1999, contractele prin care chiriaşii au cumpărat casa au fost anulate în instanţă, la cererea fiului lui Nicolae Baştea, acesta din urmă fiind nepot al soţilor Ghenea. Casa ajunge apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmaşilor lui Nicolae Baştea. Foştii chiriaşi au deschis procese în instanţe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaş de drept a lui Nicolae Baştea.

Articole similare:

Top