Cuplul-surpriză al momentului

Revista Blogurilor
16.08.2012
Autor: dan

Potrivit jurnaliştilor americani, promisiunea pe care Kate Middleton şi Printul William au făcut-o în ziua nunţii s-a îndeplinit: toate flirturile dintre sora ducesei şi fratele ducelui s-au concretizat într-un final, micul Casanova al Casei Regale începând să-i facă avansuri Pippei.

 

Conform Celebrity Dirty Laundry, cavalerul şi domnişoara de onoare au aşteptat ca presa să nu le mai acorde atât de multă atenţie pentru a putea începe o relaţie.

 

Cu toate că sunt abia la început, iar legătura lor nu este la fel de serioasă ca cea pe care au avut-o Kate şi William înainte de nuntă, gurile rele nu pot să nu se amuze de reacţia pe care o va avea regina la aflarea veştii că cei doi se întâlnesc.

 

Lui Harry i-a plăcut întotdeauna de Pippa, iar atracţia a crescut odată cu trecerea timpului. Pippa, în schimb, nu ştie dacă să ia în serios intenţiile Printului. Il place foarte mult, dar îi este încă greu să creadă că un bărbat ca el o poate place cu adevărat„, scrie revista Grazzia citată de International Business Times.

 

Conform unui prieten apropiat al Prinţului, după ce mezinul Familiei Regale a încheiat relaţia cu Chelsy Davy, a vrut să iasă cu Pippa, dar a evitat să facă acest lucru din cauza jurnaliştilor, care erau cu ochii pe ei. Harry simte însă că acum a venit momentul potrivit pentru relatie şi face tot posibilul pentru a-i face pe plac Pippei.

Articole similare:

Top