Acum doi ani am vizitat Hospice Casa Speranței. Momentul mi-a rămas în cap la fel de viu și acum ca una dintre cele mai mișcătoare, poate dureroase, experiențe. Și recitind acel articol văd că am fost chiar politicos și n-am scris despre alte lucruri care m-au deranjat atunci dincolo de priveliștea unor copii bolnavi incurabili ce se agățau disperați de gâtul unei asistente sau de o jucărie colorată. De exemplu, n-am scris despre cameramanul unei televiziuni care a pus camera în fața unui copil de vreo 2-3 ani, cu evidente probleme locomotorii și de dezvoltare mintală, ș… citeste mai mult