ATENȚIE Carnea e un pericol: Cum te ferești de trichineloză

Food and More
30.11.2015
Autor: Cristi Teodorescu

Autoritatea naţională sanitar-veterinară face controale speciale în toată ţara, până pe 4 ianuarie 2016. Inspectorii au în vizor târgurile şi magazinele cu produse specifice acestei perioade, dar şi staţiunile unde turiştii îşi vor petrece Crăciunul şi Revelionul.

Altfel spus, sunt luate la verificat de la magazine, carmangerii şi marile reţele comerciale până la pensiuni, hoteluri şi restaurante care organizează petreceri şi mese festive de Sărbători.
Cei mai mulţi inspectori sanitar-veterinari vor fi pe Valea Prahovei, unde îşi petrec românii Sărbătorile în mod tradiţional, dar şi în alte zone, cum ar fi Maramureş, nordul Moldovei.
Laboratoarele, program special
Laboratoarele unde se fac analize pentru carnea de porc vor avea program special în perioada dinaintea Crăciunului. Veterinarii atrag atenţia că examenul de trichineloză este obligatoriu înainte de a consuma carnea de la porcii tăiaţi în gospodării. Şi cei care cumpără din magazine trebuie să se asigure că nu-şi pun în pericol sănătatea.
Pe cei care cumpără animale vii, inspectorii îi sfătuiesc să ceară certificatul sanitar- veterinar care atestă starea de sănătate. Pentru a şti sigur ce fel de carne cumpără din magazin, clienţii pot verifica şi ştampila de la abator.
Totodată, specialiştii ne recomandă să citim cu atenţie ambalajul, mai ales la produsele din străinătate, care au preţuri mai mici decât ale noastre şi uneori sunt de proastă calitate.
Măsuri dispuse de veterinari, în prag de Sărbători!
O altă măsură dispusă de conducerea ANSVSA este organizarea unui serviciu de permanenţă, în perioada 1 decembrie 2015 – 10 ianuarie 2016, la nivelul întregii reţele sanitar- veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
Decizia a fost luată pentru a facilita cetăţenilor fie accesul la informaţii, fie pentru a sesiza nereguli din domeniul siguranţei alimentelor. Un alt motiv pentru organizarea serviciului este cel reprezentat de alerta privind creşterea nivelului de risc pentru pesta porcină africană, generat de confirmarea acestei boli în Ucraina, scrie libertatea.ro

Articole similare:

Top