Acestea sunt cele mai puternice substanțe care dau dependență creierului

Healthy Living
12.11.2016
Autor: Cristi Teodorescu

În 2007, cercetătorul american David Nutt, împreună cu colegii săi din cadrul Universităţii din Bristol, a început un proiect de cercetare, cu scopul de a afla care sunt compuşii chimici ce declanşează la nivelul organismului senzaţia de dependenţă, scrie Descoperă.

Cercetătorii au opinii diferite în ceea ce priveşte numirea unei substanţe care provoacă cea mai puternică dependenţă. Printre motivele luate în calcul se numără efectul dăunător pe care aceasta o provoacă, valoarea pe care ea o are pe piaţa neagră, dar şi uşurinţa cu care oamenii devin dependenţi de consumul respectivei substanţe.

Citește și: ‘Mark Zuckerberg a murit’ – Anunţul care a şocat Facebook-ul

Există, însă, şi alte motive pentru care o substanţă poate fi considerată că provoacă dependenţă, potrivit Descoperă.

1.Heroina

A fost considerată ca fiind drogul care provoacă cea mai puternică dependenţă. Heroina este un opiat, care, odată ajuns în sânge, declanşează creşterea nivelului de dopamină cu peste 200%. Datorită acestui fapt, şansele ca persoanele care îşi administrează o supradoză să moară sunt extrem de mari.

Această substanţă a fost considerată ca fiind a doua cea mai periculoasă din lume, atât pentru consumatori, cât şi pentru societate. S-a estimat că în anul 2009, heroina de pe piaţa neagră la nivel mondial valora circa 68 de miliarde de dolari.

Citește și: Cum i-a prins DNA cu mita în cărțile bisericești: NU e SCENARIU DE FILM, e dosar la DNA / DOCUMENT

2. Alcoolul

Alcoolul produce efecte multiple asupra creierului. Cel mai important dintre acestea este creşterea nivelului de dopamină, care poate atinge valori mai mari de până la 360%. Se estimează că 22 de procente dintre persoanele care au consumat alcool cel puţin o dată în viaţă au devenit dependenţi.

Conform unor statistici realizate în anul 2002, peste 2 miliarde de oameni erau declaraţi dependenţi. În 2012, circa 3 milioane de decese erau provocate de boli asociate cu consumul de alcool.

Citește și: Lovitură de teatru în scandalul cu plagiatul lui Kovesi

3. Cocaina

Această substanţă afectează în mod direct nivelul de dopamină din creier. În mod concret, cocaina împiedică neuronii să stopeze accesul dopaminei, declanşând reacţii anormale ale căilor de răspuns ale celulelor nervoase.

Se estimează că în anul 2009, la nivel mondial, existau circa 20 de milioane de consumatori de cocaină. La acea vreme, piaţa globală era estimată la peste 75 de miliarde de dolari. Specialiştii aproximau atunci că 21% dintre cei care au încercat cel puţin o dată această substanţă au devenit dependenţi.

Citește și: Posibilă RĂSTURNARE DE SITUAȚIE în SUA: Donald Trump ar putea să nu mai ajungă președinte

4. Barbituricele

Sunt substanţe folosite în mod normal pentru tratarea anxietăţii şi a insomniei. Barbituricele interferează cu semnalele neuronale, provocând întreruperea activităţii anumitor regiuni ale creierului. Consumat în doze mici, sedativul provoacă o stare de euforie, însă dacă este întrebuinţat în mod excesiv, el poate duce la declanşarea stopului respirator.

Dependenţa de barbiturice a fost des întâlnită, atunci când ele puteau fi achiziţionate cu ajutorul prescripţiilor medicale. În timp, consumul acestora a scăzut dramatic, deoarece în farmacii începuseră să fie introduse medicamente care puteau provoca efecte halucinogene mult mai puternice decât barbituricele.

Citește și: Dacian Cioloș a sesizat instituțiile pentru ce a pățit în avionul spre Timișoara

5. Nicotina

Este principala substanţă din compoziţia tutunului care cauzează dependenţă. În momentul în care cineva fumează o ţigară, nicotina este absorbită rapid în plămâni, de unde ajunge, mai apoi, prin vasele sangvine, în creier.

În anul 2002, s-a estimat că în lume existau peste 1 miliard de fumători. Totodată, specialiştii au aproximat că, până în 2030, la nivel global, vor muri anual circa 8 milioane de oameni, ca urmare a consumului de produse fabricate din tutun, relatează Descoperă.

Citește și: VIDEO ATACUL ‘TRÂNTORILOR’ – Lovitură pentru Alina Gorghiu

Articole similare:

Top