De vreo doi ani 17 decembrie a devenit o zi ca oricare alta. Am ieșit din pustiu. Timp de 40 de ani mi-am amintit cu greutate sufletească mare de uciderea tatălui meu.

 
Acum este senin. Timpul vindecă. Panta rhei spunea grecul. Toate trec, și bunele trec, și relele trec.
Un singur gînd mă macină acum: mult mi-ar fi plăcut ca tata să îl fi văzut pe Noah. Atît! În rest sînt împăcat cu toate și cu toți și aștept să mă duc și eu. Unde?

Mi-au rămas niște obsesii auditive. Miserere me!

Și Elegia lui Faure!

Timpu… citeste mai mult